VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2. Cine sunt concurenții pe care Marius Moga îi aruncă în „ringul” CONFRUNTĂRILOR

Publicat: 06/11/2012, 13:26
Actualizat: 30/07/2014, 00:18

VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2, continuă cu etapa CONFRUNTĂRILOR. După ce și-au format echipe de către 14 concurenți, fiecare antrenor va stabili duete între membrii echipei sale, în urma cărora unul dintre ei va fi eliminate.

Mai jos puteți vedea cine sunt concurenții care fac parte din echipa lui Marius Moga.

Maria Cismaru este tânăra de 17 ani care a ridicat juriul în picioare pe scaune la „Audițiile pe nevăzute”. Adolescenta va merge mai departe în emisiunea VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2, de la ProTv, alături de Marius Moga. „De când eram mic copil iubeam să cânt, să o copiez pe mama, aceasta fiind solist de muzică populară. La 13 ani, m-am hotărât să merg la Palatul Copiilor din Tg-Jiu”, povestește adolescenta pentru ProTv.

Dorin Ochenatu face parte din echipa lui Marius Moga, alături de care va merge mai departe în etapa „Confuntărilor”, ale emisiunii VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2. De mic mi-au plăcut muzica și dansul, îmi amintesc că pe la 5 sau 6 ani mă tot țineam de fusta sorei mele Maria, primul pas pe scenă l-am facut alături de ea și trupa de dans de la Palatului Copiilor din Pitești, deși eu nu faceam parte din trupa de dans, la doar 6 ani știam pe de rost coregrafiile. La un spectacol de la Palatul Copiilor au hotărât să urc cu ei pe scenă”, a povestit tânărul.

Oana Raluca Muntean a venit la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2, cu emoții foarte mari, dar sigură că acest show îi va schimba viața. Visul ei prinde contur, și asta pentru că scaunul lui Marius Moga s-a întors, iar ea va merge mai departe.

Fely Donose este o tânără din Timișoara care și-a dedicat întreaga viață muzicii, iar antrenorii de la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2, au fost vrăjiți de ce s-a întâmplat pe scena. Smiley și Marius au avut nevoie de doar câteva versuri pentru a-și întoarce scaunele, iar Horia nu a putut să nu apese și el pe buton. În cele din urma Fely a decis să-și continuie drumul la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2 în echipa lui Marius Moga.

David Bryan a reușit nu doar să întoarcă toate cele patru scaune în EPISODUL 3, al show-ului VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2, ci să stabilească și un record. De cinci secunde a avut nevoie pentru a convinge trei din cei patru antrenori de la VOCEA ROMÂNIEI să apese butonul. Loredana, Horia Brenciu și Marius Moga au știu că îl vor la ei în echipă imediat ce David a luat primele note. Nici Smiley nu a stat prea mult pe gânduri și și-a întors scaunul, impresionat de calitățile lui vocale. La finalul piesei, cei patru erau în picioare, ba mai mult, Marius Moga era în picioare pe scaun. După o dispută aprigă, David a decis să meargă mai departe alături de Moga și asta pentru că, după cum a afirmat, își dorește și o carieră internațională. Bucuria lui Moga a fost evidentă, antrenorul sărind practic peste scaun pentru a ajunge la noul său elev.

Cezar Dometi face și el parte din surprizele EPISODULUI 3 de la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2. Vocea sa cu un timbru aparte, i-a convins pe Marius Moga și pe Horia Brenciu să se întoarcă, dar laudele au venit de la toți cei patru jurați. Smiley și Loredana au recunoscut că erau convinși că pe scenă se afla o femeie și nu știau dacă să apese sau nu butonul. „Cezar, ai unul dintre cele mai frumoase timbre vocale pe care le-am auzit vreodată”, i-a spus Loredana. Decizia lui Cezar a fost însă clară: „Marius, tu mă vrei, eu te vreau”.

Monica Odagiu a pășit și ea, cu dreptul pe scena de la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2. În cazul participării Monicăi la show-ul de la ProTV se poate vorbi de o tradiție de familie și asta pentru că anul trecut sora ei, Ana Odagiu, s-a numărat și ea printre concurenții de la VOCEA ROMÂNIEI, făcând parte din echipa Loredanei. Monica a reușit să întoarcă două dintre scaunele antrenorilor, mergând mai departe în echipa lui Marius Moga. „M-am bucurat enorm s-o vad pe Monica pe scena show-lui VOCEA ROMÂNIEI”, a declarat Ana Odagiu, sora Monicăi. Aceasta a precizat că și-a dorit din tot sufletul ca sora ei să ajungă aici și să cânte „pentru a înțelege cât este de valoroasă și, mai mult, a primit și feed-back instant, ceea ce a făcut-o să-și regăsească încrederea în ea și echilibrul”. „Am avut mult mai mari emoții acum pentru ea decât anul trecut pentru mine”, a mărturisit emoționată Ana Odagiu.

Robert Reamzy, în vârstă de 18 ani, a reușit să-i lase fără cuvinte pe cei patru antrenori de la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2, EPISODUL 4, care și-au întors numaidecât scaunele. Timbrul său extrem de special, foarte asemănător cu cel al lui Michael Jackson a stârnit confruntarea între antrenori, care au luptat cu toate armele pentru a-l avea în echipă. Câștigătorul a fost însă Marius Moga.

Cristina Bondoc este deja cunoscută telespectatorilor ProTV din finala show-ului ROMÂNII AU TALENT, dar a reușit să impresioneze încă o dată și la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2. Loredana, Marius Moga și Horia Brenciu și-au întors scaunele vrăjiți de vocea ei, dar alegerea Cristinei Bondoc a fost una singură: Marius Moga. După decizia Cristinei, Horia Brenciu a ajuns și el la o concluzie: „Cred că anul viitor îmi fac cârlionți”.

În vârstă de 20 de ani, Claudiu Zamfira din Târgoviște merge mai departe în echipa lui Marius Moga. Acesta a reușit să îl convingă pe antrenor în ultima secundă a prestației sale. „Am avut norocul să am o familie extinsă foarte unită de la care am avut ce învăța și în mijlocul căreia mă simțeam liber să mă exprim, să fac ce simt și să fiu corectat și îndrumat spre bine”, povestește tânărul pentru ProTv. Pentru Claudiu, show-ul VOCEA ROMÂNIEI reprezintă pasul care ar putea să se lanseze în industria muzicală, „concursul în urma căruia pot căpăta experiența ce mă poate ajuta să mă exprim corect prin muzică”.

Mihai Toma a lăsat IT-ul pentru muzică și a reușit să meargă mai departe în echipa lui Marius Moga. Lupta pentru tânărul IT-ist s-a dus între Marius și Loredana Groza, dar complimentele au venit și din partea celorlalți antrenori. „Provin dintr-o familie care nu duce lipsă de talent. Sora mea dansează de dimineața până seara, pentru că este prim-solista în baletul Teatrului Național de Operătă Ion Dacian din București, este coregraf și profesoară de balet și dans modern. Mama desenează foarte frumos și are ochi de designer, povestește Mihai pentru ProTv.

Vizi Imre s-a apucat de muzică în liceu, la 14 ani, când a început studiul la chitară pe care o primise cadou de ziua lui, când împlinise 9 ani. A fost autodidact. Înclinația către muzică a moștenit-o de la mama sa. După 3 luni de studiu al chitării, s-a apucat de bas și s-a îndrăgostit de acest instrument. În clasa a zecea a devenit basistul unei trupe de gothic metal care mai există și astăzi. În prezent, face parte dintr-o trupa de pop-rock ungurească – Titan.

Acesta a urcat pe scenă cântând melodia „Roxanne”. În picioarele goale el a convins din primele secunde de când a început să cânte trei jurati: Horia Brenciu, Smiley și Loredana. Nici Moga nu a putut rămâne indiferent și a apăsat și el butonul.

În cele din urmă Vizi Imbre l-a ales pe Marius Moga. „Eu am o trupă acustică. Noi am parodiat piesele lui Marius Moga și de aceea aș vrea să îl aleg pe Marius Moga”, și-a motivat tânărul alegerea.

Monica Merișan, 23 de ani, cânta de mică la un aprinzător de aragaz pe post de microfon, dădea pe atunci spectacole prin fața casei. Fosta învățătoare i-a descoperit talentul la o ora de muzică. La 10 ani a început să meargă la festivaluri de muzică ușoară prin țară. După școala generală, a urmat Școala de Artă din Constanța. Muzica înseamnă totul pentru ea și nu crede că s-ar pricepe la altceva mai bine.

Monica Merișan a urcat pe scena de la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2, cântând melodia „Iartă”. Marius Moga a fost singurul antrenor care s-a întors. Tânăra a primit aprecieri și din partea celorlalți jurați. Monica Merișan este interpreta rolul Ramonei în filmul „Poveste de cartier”, varianta autohtonă a celebrului West Side Story, varianta adaptată la realitățile românești din anii 2008. Ea a debutat în acest filma când avea frageda vârstă de 16 ani împreună cu Sorinel Copilul de Aur.

Marcel Roșca este student al Universității Naționale de Muzică din București. A început să cânte la 2 ani, când părinții au realizat că fredona melodiile reclamelor de la televizor. La 2 ani și jumătate cânta la grădiniță, iar la 3 ani cânta deja în mod serios pe scena „Palatului Republicii” în Chișinău. „Am început să cânt într-o biserică. Profesoara mi-a descoperit talentul. Ea m-a chemat la cea mai mare biserică din Chișinău, și acolo am cântat timp de 8 ani de zile. Muzica este viața mea”, a spus Marcel înainte de a intra pe scena de la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2. Tânărul a urcat pe scena de la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2, cântând melodia „Whithout You”. Marius Moga a fost singurul antrenor care s-a întors, asigurându-i astfel concurentului un loc în etapa următoare, respectiv cea a CONFRUNTĂRILOR.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal